Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

Adrian Năstase a fost condamnat luni, 30 ianuarie 2012, la doi ani de închisoare în dosarul “Trofeul Calităţii”, în care au fost audiaţi peste 900 de martori. Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Năstase scăpase de pedeapsă recent în dosarul “Mătuşa Tamara”, fiind declarat nevinovat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [...]

Dosarul “Şpagă pentru PDL”: Fosta şefă ITM Timiş, trei ani de închisoare cu executare

Cornelia Corescu, fosta şefă ITM Timiş, a fost condamnată miercuri la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Potrivit rechizitoriului, o parte din şpaga luată de Corescu intra în conturile PDL ca donaţii. Tot în acest dosar a fost condamnat la doi ani de închisoare şi secretarul executiv al PDL Timiş, Vasile [...]

Senatorul Şerban Mihăilescu, alias Miki Şpagă, condamnat la închisoare

Instanţa supremă l-a condamnat marți la un an de închisoare cu suspendare pe senatorul UNPR Şerban Mihăilescu, cunoscut ca Miki Șpagă. El a fost condamnat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu primirea mai multor arme de vânătoare de la fostul său consilier Fănel Păvălache. Senatorul a fost condamnat [...]

Deputat PNL, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Deputatul PNL Virgil Pop a fost condamnat, vineri, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, fals şi spălare de bani. Decizia nu este definitivă. Deputatul PNL Virgil Pop a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, un an [...]

Franţa: Fostul preşedinte Jacques Chirac, închisoare cu suspendare pentru corupție

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac (79 de ani) a fost găsit vinovat joi şi condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare – pentru “conflict de interese”, “deturnare de fonduri publice” şi “abuz de încredere”. Dosarul în care a fost găsit vinovat fostul preşedinte se referă la locuri de muncă fictive la Primăria Parisului. Fostul [...]

Croaţia: Fotbaliști şi arbitri, la închisoare, pentru trucarea unor meciuri

Un tribunal din Zagreb a condamnat recent la pedepse de până la 10 luni de închisoare 15 jucători şi arbitri vinovaţi că au trucat meciuri din prima ligă croată. Ancheta în acest caz a început în 2009, aceasta fiind deschisă după ce poliţia germană a trimis mai multe informaţii autorităţilor din Croaţia. La încheierea procesului, [...]

Cazul Ţundrea: Adevăratul criminal, condamnat la 22 de ani de închisoare

Autorul violului şi al crimei pentru care gorjeanul Marcel Ţundrea a făcut pe nedrept închisoare a fost condamnat la 22 de ani de detenţie. Cazul constituie o premieră, întrucât, după o mare eroare judiciară şi după intervenţia prescripţiei, procurorii au reuşit trimiterea în judecată a adevăratului vinovat. Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au trimis în judecată [...]

București: O avocată, condamnată la cinci ani închisoare

O avocată care a înşelat-o pe “Regina Sprâncenelor”, Anastasia Soare, a fost condamnată vineri la cinci ani de închisoare. Aceasta i-a promis Anastasiei că o ajută să obţină mai multe spaţii comerciale în Centrul Vechi, contra sumei de 120.000 de euro. Avocata i-a luat banii “Reginei Sprâncenelor”, însă fără a-i oferi nimic în schimb și [...]

Închisoare CIA în Bucureşti: Presa internaţională acuză, statul român neagă

Conducerea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat neagă informaţia publicată joi într-o anchetă a AP, potrivit căreia clădirea ORNISS ar fi găzduit o închisoare secretă a CIA. “Începând cu ultima parte a anului 2002, clădirea din strada Mureş, nr. 4, a servit în exclusivitate ca sediu al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete [...]

Sindicalistul Marius Petcu, şapte ani de închisoare cu executare

Liderul sindical Marius Petcu, fostul preşedinte al Federaţiei Sanitas, a fost condamnat miercuri la şapte ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. El poate face recurs la decizia Tribunalului Bucureşti. De asemenea, instanţa a dispus ca Petcu să-i restituie denunţătorului din acest caz, Petre Scrieciu, suma de 1.398.400 de lei, sumă pe care [...]

Doi generali, condamnaţi la închisoare cu suspendare

Doi foşti generali din Ministerul Apărării Naţionale – Mihail Popescu şi Eugen Bădălan – au fost condamnaţi miercuri la închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Atât Mihail Popescu, cât şi Eugen Bădălan, au fost generali de armată şi Şefi ai Marelui Stat Major al Armatei Române.

Rusia: Blogger-ul Aleksei Navalni, condamnat la 15 zile de închisoare

Bloggerul rus Aleksei Navalni a fost condamnat marţi la 15 zile de închisoare, după ce a fost arestat în timpul unui miting care contesta legalitatea alegerilor parlamentare. Reprezentanţi ai opoziţiei au organizat luni seară un protest pentru a boicota legalitatea alegerilor guvernamentale de duminică. Mai multe persoane au fost arestate, motivul fiind refuzul de a [...]

Iași: Fotbalistul Daniel Pancu, condamnat la 10 luni de închisoare

Judecătoria Iaşi l-a condamnat pe atacantul rapidist Daniel Pancu la 10 luni de închisoare cu suspendare, pentru că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, iar decizia poate fi atacată în 10 zile cu recurs. Pancu risca, potrivit legii, între unul şi cinci ani de închisoare. Fotbalistul a fost acuzat că în 2008 s-a urcat băut [...]

Fosta şefă a Vămii Halmeu, condamnată la 4 ani şi jumătate de închisoare

Fosta şefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, care şi-a cumpărat funcţia cu 130.000 euro, a fost condamnată vineri la patru ani şi jumătate de închisoare, pentru luare de mită. Omul de afaceri Liviu Florian, care a intermediat şpaga, a fost condamnat și el la 6 ani şi jumătate de închisoare. Alte trei persoane implicate în [...]

Vaslui: Preotul exorcist de la Tanacu, eliberat din închisoare

Preotul exorcist de la Mănăstirea Tanacu, Daniel Corogeanu, va fi eliberat condiţionat miercuri. Fostul monah a ispăşit patru ani de închisoare, pentru că a omorât o măicuţă printr-un ritual de exorcizare. Procurorii încă mai pot ataca decizia Judecătoriei Vaslui. Judecătoria Vaslui a hotărât eliberarea condiţionată a lui Daniel Corogeanu, după ce preotului exorcist a executat [...]

Medicul lui Michael, 4 ani de închisoare pentru uciderea megastarului

Medicul lui Michael Jackson a fost condamnat marți la patru ani de închisoare, fără posibilitatea de a fi eliberat condiţionat, după ce fusese găsit vinovat de ucidere involuntară în cazul morţii cântăreţului. La începutul lui noiembrie, doctorul Conrad Murray, sub supravegherea căruia se afla Michael Jackson, a fost găsit vinovat pentru moartea cântăreţului, fiind acuzat [...]

Norvegia: Anders Breivik e nebun, deci scapă de închisoare

Anders Behring Breivik, autorul atacurilor de la 22 iulie din Norvegia, nu era în deplinătatea facultăţilor mintale când a comis faptele, consideră psihiatrii însărcinaţi să se pronunţe cu privire la responsabilitatea penală a norvegianului, relevă publicaţia “Verdens Gang”. Dacă informaţia se confirmă, înseamnă că extremistul de dreapta care a ucis 77 de persoane în urmă [...]

Marian Iancu, patronul de la Poli Timișoara, 10 ani de închisoare

Marian Iancu, patronul echipei de fotbal Poli Timişoara, a fost condamnat luni la 10 ani de închisoare, în dosarul Rafo Onești. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel. Tribunalul a decis şi condamnarea fratelui acestuia, Octavian Iancu, la nouă ani de închisoare, şi a lui [...]

Dosarul “Mătuşa Tamara”: Procurorii cer închisoarea cu suspendare pentru Adrian Năstase

Judecătorii instanţei supreme au rămas în pronunţare în dosarul “Mătuşa Tamara”. }n acest dosar, fostul premier Adrian Năstase, împreună cu fostul său consilier, Ristea Priboi, şi cu fostul şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Ioan Melinescu, au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie, relevă lumeajustiţiei.ro. Instanţa supremă ar urma [...]

Suceava: Condamnare-record, 100 de ani de închisoare cu executare

Suceveanul Nicolae Muscă a primit joi cea mai mare condamnare din ultimii 21 de ani pentru o infracţiune judecată de un tribunal din România – închisoare pe viaţă şi 100 de ani cu executare, relevă evz.ro. Infractorul a violat şi ucis cu cruzime două femei şi le-a atacat pe altele două. Prin această sentinţă, justiţia [...]