Paul Celan – drama unei vieţi
Nouăzeci de ani de la naștere și șaptezeci de la moarte… Paul Celan a avut o viață scurtă, dar intensă ca dramatism intelectual și trăire poetică.
Muzeul Literaturii Române, în colaborare cu Societatea Germaniştilor şi Centrul de Cercetare şi Excelenţă „Paul Celan” al Catedrei de Limbi Germanice a Universităţii din Bucureşti, a organizat două întâlniri în memoria poetului. Este vorba despre masa rotundă sub titlul „Meridianul poeziei lui Paul Celan” şi vernisajul expoziţiei „Paul Celan – Bucovina şi România în documente din Arhiva Alfred Margul-Sperber”. Dr. h.c. Hans Bergel, prof. dr. Mircea Diaconu, prof. dr. Andrei Oişteanu, dr. h.c. Dieter Schlesak, regizorul Frieder Schuller şi prof. dr. George Guţu au vorbit despre drama vieţii lui Celan şi opera sa literară.
Paul Celan
Paul Celan, alias Paul Antschel, este considerat unul dintre cei mai importanți poeţi de limbă germană ai secolului al XX-lea.
S-a născut în 1920 la Cernăuţi, localitate pe atunci românească, ce păstra însă trăsăturile unui spaţiu multicultural din perioada dominaţiei austriece. Părinţii săi erau evrei vorbitori de limbă germană. Cel de-al doilea război mondial pune capăt atmosferei de creaţie şi de toleranţă care a făcut posibilă o spectaculoasă evoluţie spirituală şi culturală în zonă. Bucovina acelor vremuri, pe care Celan o numea o regiune unde „trăiau oameni şi cărţi”, nu era nicidecum idilică.
Petre Solomon afirma: „Ca cetăţean român, Paul Celan a suferit în Cernăuţiul natal toate persecuţiile rasiste, de la alungarea din şcoală şi purtarea stelei galbene la calvarul lagărelor de muncă forţată”.
De altfel, întreaga viaţă a poetului a avut un parcurs sinuos, marcat de paradoxuri dureroase, trauma detenţiei în lagăr, sentimentul dezrădăcinării, boală şi o moarte tragică.
După absolvirea liceului la Cernăuţi, se refugiază în România. Aici trăieşte experienţa marcantă a internării timp de trei ani într-un lagăr de muncă de lângă Buzău.
În perioada bucureşteană (1945-1947) îl cunoaşte pe poetul Alfred Margul-Sperber, care avea să-i fie mentor şi prieten. Frecventează cercurile de literatură suprarealistă alături de alte figuri emblematice precum Gellu Naum, Paul Păun, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Nina Cassian şi Alexandru Philippide.
Recomandat de Sperber, scrie poezii în limba germană pentru revista Agora, în care se publicau lucrări din toate literaturile lumii, în limbile originale. Debutează cu poezia „Tangoul morţii”, ulterior numită „Fuga morţii” („Todesfuge”), nu în limba germană, ci tradusă în română de Petre Solomon.
Între 1947 şi 1948 caută să-şi continue parcursul literar la Viena, de unde însă pleacă din cauza atmosferei fasciste.
Mutarea la Paris nu şterge amintirile şi stările morbide. Vina permanentă pe care o resimţea pentru deportarea părinţilor săi în lagărele din Transnistria, moartea acestora în Holocaust, propria detenţie, sentimentul dezrădăcinării, acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse îi dezintegrează eul interior. Astfel, copleşit de propriul destin, într-o zi de aprilie, în 1970, poetul se sinucide aruncându-se în Sena.
Fiecare operă a lui Paul Celan este o confesiune a unor experienţe sfâşietoare. Legătura lui Celan cu literatura şi cultura română s-a materializat în câteva imagini poetice memorabile, dar şi prin volumul însemnat de traduceri ale lucrărilor unor mari scriitori români precum Cioran, Eminescu şi Arghezi. Paradoxal, a ales să scrie în limba germană, limba ucigaşilor mamei sale, modalitate prin care a încercat să-şi vindece sufletul. Poeziile lui Celan sunt definite de o profunzime uluitoare redată printr-un limbaj propriu inconfundabil.
Anca ALBU
Leave a Reply
