Chirurgul de geniu al României Alexandru Pesamosca, uitat pe un pat de spital

Categories La zi, trimitere dreaptaPosted on

Chirurgul de geniu al României Alexandru Pesamosca, uitat pe un pat de spital

Prof. Dr. Alexandru Pesamosca. Foto: Florin EȘANU

Alexandru Pesamosca (80 de ani), chirurg de geniu scos forţat la pensie, trăieşte izolat într-o cameră a spitalului în care a lucrat câteva decenii, aşteptând să-i aducă cineva o supă caldă sau o ceaşcă de cafea, relevă Antena 3.

Citiți aici un amplu interviu acordat recent de Dr. Pesamosca săptămânalului “Timpul”

După ce a operat cu succes aproape 60 de ani, chirurgul despre care s-a spus că este un titan al medicinei româneşti este imobilizat la pat acum, într-o izolare aproape totală, într-o cameră de la Spitalul Marie Curie.

De câţiva ani, lumea chirurgului o reprezintă rafturile pline de cărţi, icoanele, tablourile şi fotografiile primite ca răsplată de la pacienţii pe care i-a operat.

Nu a avut niciodată timp să-și cumpere o casă

Din 1984 n-a mai ieşit din Spitalul de Copii Marie Curie, acolo muncea, acolo locuia.

Pur și simplu nu a avut niciodată timp să se ocupe de el, să-şi plângă cei doi fii morţi înaintea lui sau să-şi cumpere o casă.

Spitalul i-a devenit casă, iar meseria – un mod de viaţă. A ajuns profesor şi, spre finalul carierei, academician.

Scrisori de la pacienți

Marele medic chirurg regretă acum că nu a pus nici un preţ pe partea materială a vieții și spune că, de-a lungul anilor, nimeni nu a îndrăznit să-i ofere vreodată bani.

Acum se mulţumeşte cu o  supă, două mere şi câteva secunde de companie pe zi. În străinătate, profesorul Pesamosca nu ar fi fost doar respectat, ci adulat. Drept dovadă stau scrisorile pe care le primeşte an de an de la foştii săi pacienţi.