Doi giganţi ai sectorului energetic românesc au fost înfiinţaţi vineri de Cabinetul Boc, după aproximativ un an de dezbateri. Executivul a aprobat reorganizarea întregului domeniu prin crearea Electra şi Hidroenergetica, relevă money.ro.
Cei doi “mamuți” energetici pleacă la drum din poziţii total opuse în ceea ce priveşte profitabilitatea: Electra are toate şansele să iasă pe profit, iar Hidroenergetica are pierderi de sute de milioane de lei.
În componenţa Electra vor intra complexurile energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova), Nuclearelectrica, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), şi trei sucursale ale Hidroelectrica, SH Vâlcea, SH Târgu Jiu şi SH Sibiu, precum şi Hidroserv Râmnicu Vâlcea.
Preţurile vor fi stabilite de piață
Hidroenergetica va cuprinde Electrocentrale Bucureşti, CTE Deva şi CET Paroşeni (aparţinând Termoelectrica), Porţile de Fier şi restul sucursalelor Hidroelectrica (adică Sebeş, Buzău, Târgu Jiu, Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa), Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani.
Electra va fi condusă de Constantin Bălaşoiu- actualul director al Complexului Energetic Craiova şi un apropiat al PDL.
Mihai David, actualul director al Hidroelectrica, va conduce Hidroenergetica.
Aceste mari companii nu vor monopoliza sectorul energetic românesc, conform spuselor ministrului Economiei Adriean Videanu. “Cotele de piaţă deţinute de cele două companii sunt relative egale şi intenţionăm să iniţiem parteneriate publice-private, fie că vorbim de a doua centrală nucleară, fie că vorbim de unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, care în momentul de faţă sunt în proces de execuţie, fie că vorbim de a doua hidrocentrală pe Dunăre, fie că vorbim de Tarniţa, care este în licitaţie în momentul de faţă”, a explicat ministrul Economiei.
“Vreau să vă asigur că nu va creşte preţul la energie datorită înfiinţării celor două companii. Practic nu structura companiilor este cea care va determina creşterea preţului, ci piaţa însăşi va fluctua, va scădea, va creşte”, a spus Videanu.