Zilele localităţilor ISTRIA şi NUNTAŞI (judeţul Constanţa): Spectacole, în seara de duminică

Categories SocialPosted on

Primăria şi Consiliul Local al comunei ISTRIA, din judeţul Constanţa, organizează, mâine, duminică – 20 iulie 2014, de hramul Sfântului Ilie, sărbătoarea „Ziua comunei Istria şi a satului Nuntaşi”.

Ca în fiecare an, evenimentul va avea loc pe platoul din faţa Muzeului Cetăţii Histria, începând cu ora 19.00, şi va cuprinde mai multe spectacole, susţinute de renumiţi artişti, de: muzică populară dobrogeană, „etno” sau „dance”.

Printre cei care vor urca pe scenă îi amintim pe Violeta Geapana, Iuliana Zlatov, Camelia Zlatov, Glorya, Aneta Stan şi Daniela Gyorfi.

Spectacolul artistic se va încheia cu un recital, susţinut de Emma Ştefan şi trupa „Tavi Colen Band”.

La sărbătoarea localităţiilor Istria şi Nuntaşi vor fi prezenţi, alături de primarul Ioan Herdean (P.N.L.), preşedintele filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, parlamentari, membri ai Biroului Politic Judeţean al PNL Constanţa, dar şi primari ai comunelor învecinate.

Reamintim că evenimentul „Ziua comunei Istria şi a satului Nuntaşi” se află la cea de-a unsprezecea ediție, la care sunt aşteptaţi să participe peste 3.000 de locuitori ai comunei Istria şi ai localităţilor învecinate.

Foto: Cetatea HISTRIA (Sursă: WIKIMAPIA.org)