MAFIA RETROCEDĂRILOR FUNCIARE (Partea a şasea): Cei din spatele aşa-zişilor moştenitori vor terenurile din parcurile eoliene din Dobrogea

Categories Dosarele TimpulPosted on

Când ne-am hotărât să abordăm cât mai multe cazuri de pretenţii de retrocedări de terenuri, din judeţul Constanţa, CARE APAR, DE LA O POŞTĂ, CA FIIND BAZATE PE PROBATORII FALSE ORI INSUFICIENTE, NECALIFICANTE DIN PUNCT DE VEDERE LEGAL, SAU CHIAR PE INTERPRETĂRI (EVIDENT ŞI PREMEDITAT) ERONATE ALE DISPOZIŢIILOR ACTELOR NORMATIVE, LEGALE, am pornit de la cazul moştenitorilor “plugarului” Tudorancea, care, deşi semianalfabet, ar fi avut multe dintre cele mai valoroase, atunci şi acum!, terenuri din Dobrogea, confiscate de către comunişti.

În investigaţiile legate de pretenţiile respectivilor moştenitori, am dat de numeroase acte (de proprietate) falsificate, de mărturii evident mincinoase (uşor identificabile în acest sens), dar şi de Hotărâri Judecătoreşti cel puţin ciudate, măcar prin faptul că… EXACT ACELAŞI JUDECĂTOR (!) SE… „NIMEREA” SĂ CONDUCĂ TOATE (!) INSTANŢELE CARE JUDECAU TOATE (DOSARELE), DE LA JUDECĂTORIA CONSTANŢA, ÎN CARE ERAU IMPLICAŢI MOŞTENITORII – REVENDICATORI FUNCIARI, AI „PLUGARULUI” – …LATIFUNDIAR (în judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi) TUDORANCEA!

Scopul întregului lanţ de ilegalităţi şi complicităţi este acela ca nişte oameni puternici, „de vază”, să pună mâna, prin interfeţe, adică prin nişte moştenitori inventaţi, ai unor drepturi de proprietate inventate, ba pe cariera de piatră granitică (şisturi verzi) de la Sibioara – Valea cu Izvorul (comuna Lumina), ba pe terenurile cele mai râvnite din Mihail Kogălniceanu.

La un moment dat, mergând pe firul… avocaţilor şi judecătorului din caz, am ajuns la un cetăţean cu domiciliul formal în Constanţa (dar care… stă mai mult prin America, fiind reprezentat, în demersurile sale, administrative şi judiciare, de către diverşi procurişti !). Respectivul Sădeanu Dan Paul, se pare că s-a născut cu căiţă.
Aşa norocos om, care, deşi nu s-ar zice că-i neam de mari moşieri, „după vorbă – după port”, are de moştenit sute de hectare, numai de-acelea bune, mai rar… Dar nu aceasta ar fi problema în principal, ci faptul că, se pare, Judecătoria Constanţa pare hotărâtă să-l… ajute să primească, în loc de terenurile revendicate, altele… şi – mai – şi, mult mai valoroase, adică! De exemplu, pentru câteva zeci de hectare în extravilanul Techirghiolului, cei care-l pilotează, de fapt, pe Sădeanu Dan Paul, vor să obţină o parte din islazul comunal din Săcele şi terenul pe care, contra – (consistent!) cost, şi-au amplasat turbinele eoliene elveţienii de la „Eolica” (Parcul Eolian de la Săcele)!

Faptul că omul nu este decât o paiaţă, o momâie, o păpuşă manevrată de sforari veroşi, este dovedit (şi) de numele sonore ale avocaţilor care-l reprezintă pe cel care, de fapt, nici nu prea stă prin ţară! Şi, bineînţeles, de numărul anormal de mare de terenuri (supervaloroase) revendicate. Noi am reuşit, DEOCAMDATĂ!, să identificăm un număr de nu mai puţin de… 10 (zece!) dosare civile, în care Sădeanu, începând din 2006 (când aq fost, probabil, rqacolat de către rechinii revendicărilor imobiliare, constituiţi într-o veritabilă mafie!!), se judecă pentru terenuri de mare valoare, din: Constanţa, Agigea (zona „Dedeman”!…), Corbu, Techirghiol, Săcele etc.
Aşa cum am promis, în episodul anterior al anchetei noastre jurnalistice, privind MAFIA revendicărilor şi retrocedărilor imobiliare necuvenite, din Dobrogea (şi… nu numai!), mergem, deocamdată, tot pe firul Sădeanu, căci acesta, veţi vedea, duce… SUS, SUS DE TOT!

 

Scurt istoric al unuia dintre cale… 10 (zece!) dosare Sădeanu: primeşte 80 de hectare, dar el vrea islazul comunal şi terenul de sub… eoliene!

 

Un anume Sădeanu Dan Paul (care are revendicări de teren agricol, extravilan, de… sute de hectare!, 126 dintre acesteaq fiind pe raza administrative – teritorială a localităţilor Techirghiol, Agigea şi Corbu) cere, în Instanţă (Dosarul nr.24145/212/2010, de pe rolul Judecătoriei Constanţa, Completul de Fond Funciar), anularea Hotărârii nr. 93/25.092.000 a Comisiei Locale de Fond Funciar Techirghiol, prin care s-a validat propunerea de acordare a suprafeţei de 50 ha. teren extravilan, de pe urma defunctei Cristu Cristina. Sădeanu solicită obligarea Comisiei Locale de Fond Funciar Techirghiol la punerea în posesie, pentru suprafaţa de 50 ha, teren situat în extravilanul localităţii Techirghiol, în situaţia în care pe raza acesteia nu există suprafeţe, libere de sarcini şi apte conform reglementărilor legale, care să acopere integral cererea reclamantului.
Sădeanu cere ca Instanţa să oblige Agenţia Domeniilor Statului (ADS) sau Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Săcele, la predarea, către Comisia Locală de Fond Funciar Techirghiol, de teren agricol, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în fizic (natură) şi obligarea Comisiei Judeţene Constanţa la emiterea şi înmânarea titlului de proprietate, în favoarea reclamantului, pentru suprafaţa de 50 ha teren.

La termenul de judecată din data de 17.09.2012, reclamantul Sădeanu Dan Paul formulează Precizări la Acţiunea Introductivă de Instanţă, , prin care solicită obligarea pârâtelor Comisia Locală de Fond Funciar Săcele şi Comisia Judeţeană Constanţa să reconstituie, prin compensare, şi să emită titlu de proprietate pentru suprafaţa de de 50 de hectare, indicând şi… amplasamentul précis (!): parcelele Ps 314, Ps 315, Ps 354 sau Ps 322, situate în teritoriul administrativ al comunei Săcele, prin transfer de anexe, potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000, fiecarei Comisii revenindu-i obligaţiile prevăzute de art. 4 si art. 5 din H.G. nr. 890/2005.

În motivarea aşa-ziselor precizări, reclamantul arată că prin Sentinţa Civilă nr. 10529/23.04.2010, pronunţată de către Judecătoria Constanţa, în Dosarul nr. 17442/212/2007 (soluţie dată de obsedanta judecătoare Corina Eugenia Jianu, aceeaşi care le-a satisfăcut, în cea mai mare măsură, şi pretenţiile revendicatorilor de la Sibioara – Lumina şi Mihail Kogălniceanu, despre care am scris, pe larg, în episoadele anterioare ale anchetei noastre jurnalistice!), rămasă irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 1132/2010, a Tribunalului Constanţa, Instanţa a dispus, printre altele, obligarea pârâtelor Comisia Locală de Fond Funciar Techirghiol, Comisia Locală de Fond Funciar Săcele şi Comisia Judeţeană Constanţa la reconstituirea, prin compensare, şi emiterea titlului de proprietate, în favoarea reclamantului, pentru suprafaţa de 80,50 ha, în parcelele Ps 314, Ps 315, Ps 354 sau Ps 322, situate în teritoriul administrativ al Comunei Săcele, prin transfer de anexe, potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 1/2000, fiecărei Comisii revenindu-i obligaţiile prevăzute de art. 4 si art. 5 din H.G. nr. 890/2005.

 

Comisile legale i-au satisfăcut, de fapt şi… de mult timp, cererile, în limitele actelor normative în vigoare!…

 

În sensul celor de mai sus, Comisia Judeţeană Constanţa a emis două titluri de proprietate, în favoarea reclamantului, respectiv: Titlul de Proprietate nr. 8059/25.10.2011, pentru suprafaţa de 40 ha teren, situat în tarlaua 33, parcelele 120/120/2 şi 120/11, câte 20 ha fiecare, în extravilanul comunei Săcele şi Titlul de Proprietate nr. 7989/5.10.2011, pentru suprafaţa de 40,5 ha, teren situat în tarlaua 33, parcela 120/10/3, tot în extravilanul comunei Săcele.
Aşadar, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate, pentru suprafaţa totală de 80,50 ha, teren în teritoriul administrativ al comunei Săcele, fiindu-i emise cele două titluri de proprietate, astfel cum au dispus Instanţele în Hotărarile judecătoreşti menţionate. În atare situaţie, cererea modificatoare a reclamantului nu numai că apare ca lipsită de interes, dar este lipsita şi de obiect.

În plus, după cum reiese din Adresa nr. 3391/10.10.2012, emisă de Primăria Comunei Săcele, parcelele solicitate de reclamant, respectiv Ps 314, Ps 315, Ps 354 si Ps 322, NU se află la dispoziţia Comisiei Locale de Fond Funciar Săcele! Aceste parcele fac parte fie din islazul comunal (aşadar care, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 , NU pot face obiectul retrocedării!), fie că, aşa cum, de asemenea, se mai arată, în aceeaşi adresă, aceste terenuri nu sunt libere de sarcini, făcând obiectul unor contracte de constituire a dreptului de superficie şi a unor drepturi şi servituţi conexe, pentru construirea de parcuri eoliene, prin amplasarea de turbine eoliene (contract cu elveţienii de la „Eolica”, mai precis cu SC “EOLICA Dobrogea” SRL, cu sediul în: Constanţa, strada Farului, nr. 10, judeţul Constanţa, în calitate de superficiar), aprobate prin Hotărâri de Consiliu Local (este vorba despre parcelele: Ps 164, Ps 354, Ps 170, Ps 173, Ps 322 şi Ps 309).

Este de menţionat că ISLAZUL COMUNAL SĂCELE a fost (RE)constituit (pe suprafaţa de 1.273,42 hectare), prin preluarea… islazului fostului CAP!, ca urmare a Ordinului nr. 447/19.07.2007, al Prefectului Judeţului Constanţa (a fost în funcţie, în acea perioadă, 2005 – 2008, propus fiind de către PNL, în cadrul Alianţei “Dreptate şi Adevăr – DA”, Dănuţ Culeţu, actualul, din toamna lui 2012, preşedinte al organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Forţa Civică, ales deputat la alegerile din 9 decembrie acelaşi an). În desfăşurătorul Anexa 14 la respectivul Ordin de Prefect, din 19 iulie 2007, SE REGĂSESC ŞI PARCELELE LITIGIOASE (Ps 314 – 21,52 hectare; Ps 315 – 22,69 ha; Ps 354 – 29,01 ha şi Ps 322 – 81,98 ha).

 

Ce urmăresc, de fapt, piloţii acestui Dan Paul Sădeanu, când Legea este mai mult decât clară, în speţă, fiindu-i 100% NEfavorabilă ?!…

 

Aşadar, ABIA DUPĂ MAI MULT DE DOI ANI DE ZILE, DE LA ÎNREGISTRAREA CERERII (DOSARULUI) LA INSTANŢĂ, ÎN 2010, RECLAMANTUL SĂDEANU DAN PAUL CATADICSEŞTE SĂ-ŞI PRECIZEZE OBIECTUL EFECTIV (NU GENERAL, CUM ERA ÎN CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ DEPUSĂ INIŢIAL!) AL CERERII SALE, DAR, DE FAPT, ACESTE “PRECIZĂRI” REPREZINTĂ O VERITABILĂ… MODIFICARE A ACŢIUNII INTRODUCTIVE DE INSTANŢĂ!
Ca urmare, este mai mult decât evident că această MODIFICARE a Acţiunii Introductive a fost făcută… cu mult peste termenul stipulat de dispoziţiile art. 132 alin.1C, din Codul de Procedură Civilă (C.p.c.). Concluzia nu poate fi alta decât aceea că cererea modificatoare este TARDIV formulată, din punct de vedere juridic! Comisia Locală de Fond Funciar Săcele (cu sediul în comuna Săcele, strada Cetatea Istria, numărul 20, judeţul Constanţa) a invocat, cerând Instanţei să o admită (în Dosarul, de fond, nr. 24145/212/2010, aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa) excepţia tardivităţii formulării cererii modificatoare, cu consecinţa respingerii cererii nodificatoare, ca fiind tardiv formulată. Cererea Comisiei Locale Săcele, pârâtă în dosarul (de fond) menţionat, a fost depusă în termen, la 25 martie 2013.

De asemenea, Comisia Locală Săcele (pârâtă în dosarul Dosarul nr. 24145/212/2010, de pe rolul Judecătoriei Constanţa), a cerut instanţei şi admiterea excepţiei lipsei de interes a reclamantului în ceea ce priveşte formularea cererii modificatoare a Acţiunii Introductive de Instanţă, cu consecinţa respingerii cererii modificatoare, ca fiind lipsită de interes. În motivarea cererii de admitere a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în ceea ce priveşte formularea cererii modificatoare, Comisia din Săcele reiterează datele şi dovezile depuse la dosar, care descriu (şi probează) situaţia reală: reclamantului Dan Paul Sădeanu i s-a reconstituit LEGAL dreptul de proprietate, pentru suprafaţa totală de 80,50 hectare, teren situat în cadrul teritoriului administrativ al comunei Săcele, judeţul Constanţa, fiindu-i emise cele două titluri de proprietate (Titlul de Proprietate nr. 8059/25.10.2011, pentru suprafaţa de 40 ha teren, situat în tarlaua 33, parcelele 120/120/2 şi 120/11, câte 20 ha fiecare, în extravilanul comunei Săcele şi Titlul de Proprietate nr. 7989/5.10.2011, pentru suprafaţa de 40,5 ha, teren situat în tarlaua 33, parcela 120/10/3, tot în extravilanul comunei Săcele), astfel cum au dispus Instanţele, în Hotărârile Judecătoreşti menţionate mai sus (Sentinţa Civilă nr. 10529/23.04.2010, pronunţată de către Judecătoria Constanţa, în Dosarul nr. 17442/212/2007, Hotărâre rămasă irevocabilă, prin Decizia Civilă nr. 1132/2010, a Tribunalului Constanţa). Comisia Locală Săcele concluzionează, deci, că cererea modificatoare a reclamantului Sădeanu Dan Paul nu numai că apare Ca lipsită de interes, DAR ŞI… LIPSITĂ DE OBIECT!
În încheierea motivaţiei juridice a pârâtei, Comisia Locală Săcele, se conchide că interesul urmărit de către reclamant, prin punerea în mişcare a cererii de chemare în judecată, NU ÎNDEPLINEŞTE, CONCOMITENT, URMĂTOARELE CERINŢE OBLIGATORII: să fie, adică, “LEGITIM, JURIDIC, NĂSCUT ŞI ACTUAL, PERSONAL ŞI DIRECT”!

 

Chiar revendicatorul funciar Sădeanu recunoştea, în scris, că este mulţumit cu soluţia Comisiilor de împroprietărire, locală şi judeţeană… Apoi, probabil, l-a preluat MAFIA retrocedărilor!

 

Comisia Locală a comunei Săcele invocă şi faptul că la dosarul administrativ, prin care a fost reconstituit, în natură, dreptul de proprietate al lui Sădeanu Dan Paul, în urma punerii în executare a Hotărârii Judecătoreşti reprezentată de Sentinţa Civilă nr. 10529/23.04.2010 (pronunţată de către Judecătoria Constanţa, în Dosarul nr. 17442/212/2007, şi rămasă IREVOCABILĂ, prin Decizia Civilă nr. 1132/2010, a Tribunalului Constanţa),… NU SEXISTĂ NICIUN FEL DE CONTESTAŢIE, CEEA CE DENOTĂ FAPTUL CĂ A FOST ACCEPTATĂ, IMPLICIT, PROPUNEREA COMISIEI LOCALE SĂCELE, ASPECT… RECUNOSCUT, DE ALTFEL, ŞI ÎN MOD EXPLICIT ÎN CUPRINSUL NOTELOR SCRISE, FORMULATE CHIAR DE CĂTRE RECLAMANT!!! ASTFEL, ÎN ACESTE NOTE SCRISE, DEPUSE ÎN RESPECTIVUL DOSAR ADMINISTRATIV, SE ARATĂ, ÎN MOD EXPRES, DE CĂTRE RECLAMANT, CĂ NU S-A FORMULAT PLÂNGERE ÎMPOTRIVA HOTĂRÂRII COMISIEI JUDEŢENE, PRIN CARE S-A DISPUS RECONSTITUIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE, PE UN ALT AMPLASAMENT DECÂT CEL STABILIT DE CĂTRE PRIMA ŞI A DOUA INSTANŢĂ DE JUDECATĂ, ÎN CEL DINTÂI DOSAR: NR. 17442/212/2007!

Conchizând, există acceptul formal al reclamantului Sădeanu Dan Paul, cu privire la punerea în posesie, pe un alt amplasament decât cel stability prin priele Hotărâri Judecătoreşti, pevederile articolul 5 literele b) şi c) din Hotărârea de Guvern (HG) nr. 890/2005, pentru aprobareaRegulamentului statuând că, cităm: „Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale verifică, ÎN MOD RIGUROS, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de articolul 9 alineatele 4 şi 5, din Legea nr. 18/1991 (a Fondului Funciar), – Republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de articolul 6, din Legea nr. 1/2000 (Legea “Lupu”) – Cu modificările ulterioare, solicitând, în acest scop (adică: al îndeplinirii condiţiilor reieşite din aceste acte normative – N. Red.) toate relaţiile şi datele necesare; c) Comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale stabilesc mărimea şi amplasamentul suprafeţei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit Legii, PROPUN ALTE AMPLASAMENTE ŞI CONSEMNEAZĂ, ÎN SCRIS, ACCEPTUL FOSTULUI PROPRIETAR SAU AL MOŞTENITORILOR LEGALI AI ACESTORA, PENTRU PUNEREA ÎN POSESIE PE UN ALT AMPLASAMENT, CÂND VECHIUL AMPLASAMENT ESTE ATRIBUIT, ÎN MOD LEGAL, ALTOR PERSOANE, FIZICE SAU JURIDICE (…)”! Cu alte cuvinte, din dispoziţiile legale, în materie, anterior citate, reiese, fără niciun dubiu, că printre atribuţiile PRINCIPALE ale Comisiei comunale de atribuire a terenurilor se numără şi aceea de a face demersuri, în sensul de: verificări, cităm, din Lege: “ÎN MOD RIGUROS”!, în ceea ce priveşte rezerva de teren deţinută, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, luând, totodată, şi acordul persoanelor îndreptăţite pentru punerea în posesie, pe un alt amplasament. ACORD CARE, REPETĂM, EXISTĂ LA DOSARUL ADMINISTRATIV, ÎN FORMĂ SCRISĂ, EXPLICITĂ!

 

Un islaz comunal nu-şi poate schimba destinaţia (“categoria de folosinţă”) şi proprietarul (unitatea administrativ – teritorială, prin Primărie), conformk Legii Funciare (nr. 18, din 1991)!

 

Cât despre islazul comunal din Săcele, judeţul Constanţa, terenul a fost preluat, ca urmare a Ordinului de Prefect menţionat, numărul 447, din 19 iulie 2007, de la fosta Cooperativă Agricolă de Producţe (CAP), în care era… tot islaz!, astfel că, în prezenta cauză, devin evident incidente dispoziţiile articolului 33, din Legea Fondului Funciar (nr. 18, din 1991), care stipulează că: “Terenurile care provin din fostele islazuri comunale – pajişti şi pământ arabil – , care s-au aflat în folosinţa fostelor Cooperative Agricole de Producţie, trec în proprietatea privată a comunelor, oraşelor sau, după caz, a municipiilor, şi în administrarea Primăriilor, URMÂND A FI FOLOSITE CA PĂŞUNI COMUNALE (…)”!
Din interpretarea acestui text de Lege, rezultă, fără dubii, că astfel de terenuri, care au trecut “OPE LEGIS” în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului, după caz, în raza teritorială a cărora se află POT FI FOLOSITE DOAR CA PĂŞUNI COMUNALE ORI PENTRU PRODUCEREA DE FURAJE ŞI SEMINŢE PENTRU CULTURI FURAJERE, DUPĂ CAZ, RESTITUIREA ACESTORA PUTÂND FI POSIBILĂ DOAR DACĂ FOŞTII PROPRIETARI, DEPOSEDAŢI ÎN MOD ABUZIV DE CĂTRE REGIMUL COMUNIST, AU AVUT ÎN PROPRIETATE, ANTERIOR ANULUI 1990, ASTFEL DE CATEGORII DE TEREN, SAU, EVENTUAL, DUPĂ SCHIMBAREA CATEGORIEI DE FOLOSINŢĂ, DIN “ISLAZ COMUNAL” ÎN ALT TIP DE TEREN, DIN PROPRIETATEA PRIVATĂ A COMUNEI, ORAŞULUI SAU MUNICIPIULUI !

Aceste concluzii legale sunt întărite şi de dispoziţiile articolului 4 alineatul 1, din aceaşi Lege a Fondului Funciar (numărul 18, din anul 1991), ca şi din dispoziţiile articolului 6, din acelaşi prim act normative, de după aşa-zisa “revoluţie”, care a statuat reconstituirile şi retrocedările proprietăţilor funciare confiscate de către comunişti!

(VA URMA)

Articolele anterioare ale anchetei jurnalistice:

“CINE PILOTEAZĂ REŢEAUA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE. Cazul Techirghiol-Săcele-Corbu-Agigea (Partea a cincea)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 07.01.2014;
“MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE, prefectul E.Bola şi… infracţiunea abuzului în serviciu, din Codul Penal (Partea a patra)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 01.12.2013;
“PROMO — HOŢUL STRIGĂ… „HOŢII” : MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE, ÎN SUD-ESTUL ROMÂNIEI!”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 12.11.2013;
“EXCLUSIV – FALS ŞI UZ DE FALS? MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE, din judeţul Constanţa, prezintă instanţelor şi comisiilor competente ACELAŞI ACT – UNICAT ÎN… FORME DIFERITE! Judecătoria nu observă… (Partea a treia)”, Secţiunea „Dosarele Timpul”, 07.11.2013;
“PROMO. EXCLUSIV: Mafia retrocedărilor imobiliare umblă cu… acte de proprietate falsificate? Un caz INEDIT, de la Mihail Kogălniceanu”, Secţiunea “Social”, 05.11.2013;
“EXCLUSIV. MAFIA RETROCEDĂRILOR IMOBILIARE este susţinută de deciziile NELEGALE ale Comisiei de la Prefectură şi de presiunile… “Virusului E.BOLA”! (Partea a doua)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 04.11.2013;
“Virusul “Ebola” bântuie devastator prin Prefectura Constanţa: reprezentantul Guvernului în teritoriu face presiuni ilegale asupra Comisiei de reconstituire a dreptului de proprietate din Lumina, pentru a o determina să ignore legea! (Partea 1)”, Secţiunea “Dosarele Timpul”, 29.10.2013.